Avantaje

De ce asistent medical?

Deoarece omul modern are dreptul la sănătate, fapt ce conduce la concluzia că profesia de asistent medical joacă un rol important în cadrul societăților europene. Mâine ca și astăzi, vor fi bolnavi și tu vei fi necesar ca și „asistent medical”, iar viața ta va fi întodeauna eroică, dificilă, neliniștită, dar uneori sublimă, întodeauna viața te pune să alegi. 

De ce sa alegi aceasta scoala?

Iti spunem noi de ce!!! Pentru ca:

  • Scoala este acreditata din 2006, sustinerea examenului de absolvire se face in Baia Mare, cu cadre didactice din scoala;
  • Obiectivul principal al școlii este desfășurarea unui program educațional care să creeze specialiști capabili să răspundă mobilității continue de pe piața muncii din Romînia și să se integreze ușor în structurile profesionale din celelalte țări ale Uniunii Europene (U.E.);
  • Scoala de renume, cu o vechime de peste 25 ani in formarea de cadre medicale, corp didactic de elita format din cadre medicale de specialitate Orar flexiblil, cursuri dupa-masa sau dimineata;
  • Certificatul de Calificare Profesională Nivel 5 dobândit la absolvirea școlii, oferă fiecărui absolvent dreptul de a profesa în țările U.E.; Flexibilitate privind plata taxei de scolarizare;
In baza prevederilor art.44 al. 9 din Legea Educatiei Nationale (nr.1/2011) au dreptul sa se inscrie in invatamantul postliceal absolventii de liceu cu sau fara diploma de bacalaureat
 
ȘCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ CAROL DAVILA BAIA MARE, prin modul de organizare și desfășurare al procesului de predare-înnvățare-evaluare, vă garantează următoarele:
  • Prevederea în orarul școlii a tuturor orelor repartizate prin planul de învățământ la cele 56/32 de unități de competență (discipline de învățământ), conform:
ORD. MECT Nr. 2713/29.XI.2007 pentru AMG; ORD. MINISTRULUI NR. 5042/27.IX.2005 pentru AMF
  • Parcurgerea integrală a tuturor temelor prevăzute în programele școlare (curriculum) atât la învățământul  teoretic cât și la învățământul clinic (pregătire practică);
  • Însușireea  tuturor competențelor prevăzute în STANDARDELE DE PREGĂTIRE PROFESIONALĂ, precum și curriculum școlar, care permite după absolvirea școlii exercitarea cu succes a profesiei în condițiile cerințelor naționale și internaționale;
  • Organizarea activității de învățământ clinic (pregătire practică) atât în unitățile sanitare cât și în țcoală (în sala de demonstrație) cu maximul de exigență privind calitatea pregătirii profesionale a elevilor;
  • Predarea-ănvățarea-evaluarea de către personal didactic cu o temeinică pregătire profesională cu o vastă experiență câștigată în activitatea teoretică și practică desfășurată în spitale, cabinete medicale și școală;
  • Eliberarea calificare profesională nivel 5  (de absolvire) în maxim 10 zile de la finalizarea examenului de absolvire;
Recomandări pentru viitorii și actualii elevi ai școlii:
  • Studierea paginii web a școlii: www.scoalacaroldavila.ro ;
  • Studierea prevederilor STANDARDELOR DE PREGĂTIRE PROFESIONALĂ (SPP-uri) care se găsesc și pe www.edu.ro la secțiunea învățământ  postliceal;
  •  Frecventarea cursurilor cu regularitate;
  • Însușirea  structurii anului școlar precum și a orarului afișat, care trebuie să fie în conformitate cu planul de învățământ;
  • Sesizarea conducerii școlii dacă între orarul școlii și planul de învățământ  există eventuale inadvertențe;
  • Plata taxei de școlarizare conform procedurilor afișate;

Alege profesia de asistent medical deoarece:

Fiecare clipa din viata ta lasa o inscriptie in marea carte a Universului. Priveste adanc in inima ta pentru a descoperi ca fiinta umana a fost creata sa daruiasca frumosul, sa faca binele, sa atinga inaltimea si adancimea divinului.
Asistentul medical reprezinta grupul cel mai mare de profesionisti din sanatate, reprezinta coloana vertebrala a sistemului de ingrijire a societatii.
Misiunea asistentului medical in societate este de a ajuta indivizi, familii si grupuri sa-si determine si sa-si realizeze potentialul fizic, mental si social si sa faca toate acestea in contextul plin de provocari al mediului de viata si de munca.

Inepand cu anul scolar 2013/2014 in scoala s-a amenajat un Cabinet de farmacie dotat corespunzator si s-a incheiat un parteneriat cu firma Pharmec achizitionand programul Pharmec pentru farmacii si Pharmec pentru cabinete medicale fiind un beneficiu pentru elevi de a putea lucra cu cel mai raspandit program de gestiune pentru farmacii din Maramures. Aceste aspecte ii ajuta pe elevii nostrii in a capata experienta din timpul scolii si de a putea profesa imediat dupa absolvire, cunoscand programele de gestiune din practica pe care o desfasoara si in scoala in Cabinetul de farmacie respectiv Sala de demonstratie

 

 

 


Back to Top